luni, 30 aprilie 2012

creatură(6)

love, iar mă faci să-mi doresc moarte. chiar m-ai supărat. rău de tot.
mi-ai spulberat orice vis, orice speranță, cât de mică a fost ea.
te-am păstrat în cel mai frumos loc din lume, în inima mea. te-am ținut prizonier.
dar tu vrei să pleci, și  nu oriunde. în altă inimă. în inima ei...
chiar vrei să mă facă să urăsc toate ființele (nu-mi permite nimic să le numesc persoane) de gen feminin? 
o să mă transformi în ceva fără nume, ceva egoist și fără scrupule când vine vorba de tine.
                                                     gata! nu mai vorbesc cu tine...cel puțin până îmi trece supărarea.

duminică, 29 aprilie 2012

miligrame.kilograme(5)

dragule, ce e cu tine? te intreb...pentru că, pur și simplu, nu te mai simt. 
ești departe, chiar dacă stai lângă mine.
iar ne-am distanțat?
știi ceva? eu nu o să mai lupt iar și iar pentru o reapropiere. nu mai pot. am luptat destul.
fă și tu ceva...ceva semnificativ.
nu te mai juca cu sentimentele mele de doi bani, sau trei, depinde din ce punct privești.
am ajuns iar la acel stadiu de cerșire de iubire, de implorare,love.
sau poate sunt eu prea dependentă? te solicit prea mult? sau tu nu mai răspunzi deloc solicitărilor?
nu..mai bine nu răspunde, oricum nu o făceai. 
sunt contaminată cu mirosul tău dulce-acrișor...mi-a rămas imprimat, tatuat chiar...e permanent. 
individa aia te-a făcut să te schimbi. 
nu mă mai pot abține.. nenorocita!
scuză-mă, dar trebuia să o spun.
este cea mai nedemnă ființa din univers, nu a meritat nici un miligram de iubire din inima ta pură, dar a primit kilograme și nu a dat nimic.
P.S. știi care e diferența între noi două? eu am vorbit serios când ți-am spus că te iubesc.

vineri, 27 aprilie 2012

uzurpadoare(4)

cred că termin și eu aici...
dar nu știu dacă îmi va permite sufletul, mintea, corpul..nimic.
scuză-mă, sunt pe aceeași lungime de undă cu tine, dar nimic din ceea ce sunt nu-mi permite să fac asta.
ea..ea, daca o pot numi o ”ea”, chiar ajunge să îmi la locul?...
dragule, aveam așteptări mai mari de la tine...dar știi cum e, te dezamăgesc cei la care te aștepți cel mai puțin.
P.S. love, m-ai dezamăgit.



joi, 26 aprilie 2012

desenez.șterg(3)

deja am făcut-o. și știi ce? e doar în tonuri de gri, love.
zâmbet? ce e acela fără tine?
viață? ce e aceea fără tine?
iubire? mă abțin..deoarece nu știu ce înseamnă acest cuvânt în lumea asta.
dacă ar fi să-mi redesenez viața, mâna mea ți-ar contura fără nici o problemă fețișoara, și nu numai.
dacă ar fi să șterg ceva din viața mea, radiera nu ar funcționa asupra ta, love.
incantații ciudate îmi vin în minte, și chiar nu știu de ce.
stelele îmi spun că încă ești aici, iar tu, love, dacă vei avea vreodată nevoie de mine, și eu nu o să mai fiu, ridică-ți privirea spre lună. acolo sunt eu. în orice pată stranie, ciudată vei vedea, acolo e zâmbetul meu care e mereu cu tine.
P.S. îmi insufli viață.

ei bine...(2)

ei bine...da, îmi tresare inima când te văd. dar nu în acel sens în care crezi tu, sau ea
sunt fericită doar când mă gândesc că am privilegiu să vorbesc cu tine, că am ocazia să-ți văd ochii efemeri aproape zilnic, buzele moi și umede..ahh. 
sunt fericită că pot vorbi cu tine, sunt fericită că vorbesc cu tine. sunt fericită că însemn așa mult pentru tine, love.
sunt fericită când pot face ceva cu scopul de ați face un micuț rid de expresie în colțul gurii. 
azi mi-am dat seama de ceva. 
nu te mai iubesc. te ador. sunt la stadiul de a te adora, de a vrea să-ți aud vocea în fiecare secundă a vieții mele nule, de a vrea să-ți simt atingerea firavă pe obrajii mei și să-mi spui ceva suav, dulce, lin..așa cum știi doar tu,love.
P.S. nu vreau să mă gândesc cum ar fi viața mea fără tine.
P.P.S. dar deja am făcut-o...


miercuri, 25 aprilie 2012

plouă(1)

bună. nu am mai vorbit de mult, love.
astăzi plouă. și afară și în interior. chiar plouă.
vroiam să îți dedic ceva, măcar un rând..dar nu. eu, idioata, îți dedic întreaga viața
dar nu eu sunt idioata aici, idiotul ești tu, love. și nu, nu regret că îți dedic întreaga viața.
ți-aș da mai mult de atât. 
fiecare secundă alături de tine e..ei bine, nici dacă aș avea acces la cele mai geniale minți din lume, care au fost sau sunt, nu aș putea spune ce simt atunci.
dragul de tine. 
ești singura persoană care a știut să-și facă loc în mine în cel mai ciudat mod posbil. nu prin cuvinte și acțiuni normale, ci invers. ai fost diferit. și sincer, cel mai sincer.
                                                                                         P.S. ”-îți tresare inima când îl vezi?”
                                                                                                 ei bine...

luni, 23 aprilie 2012

ne-au furat dansul




indienii dansează dansul nostru...
noi...am fost.
ne-au furat dansul, ei ne-au furat tot ce era al nostru.
iar noi? semne...oare sunt semne?
semnele noastre, care făceau mai mult decât cuvintele.
din nou noi..
eu renunț!
m-am săturat de aces infinit ”noi” care nu există și nu a existat niciodată.

duminică, 22 aprilie 2012

iar.din nou. ciclic.

iar am dat greș. iar am vorbit ”ciudat”. iar mi-am dat frâu liber sentimentelor mele neapreciate, iar.
și tu..ei bine, tu, ca de fiecare dată îmi lovești orgoliul și prin orice cuvât al tău șoptit spagri zidul ce îl ridic asuprea mea, pătrunzi prin armura mea de diamant și ajungi fix acolo...la ea, inima mea. 
idioata mea de inimă, idioata mea de inimă care te iubește și care nu începe și nu termină nici o bătaie fără să-mi aducă aminte că exiști. 




                                                                                      indienii dansează dansul nostru... dar asta va fi în altă zi.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

2012, aprilie, 21.




uff. iar mă faci să simt nenorocit 2012, nenorocit aprilie, nenorocit 21
                                            mă faci să simt până în cele mai nepătrunse locuri, până în viscere, până în tot.
                                            simt cum îmi trepidează pământul sub piciore, simt cum cade cerul peste mine. 
                                                                                        niciodată nu am simţit aşa. 
                                                                fost iubit aprilie, te urăsc din toată fiinţa mea. promit!
                                                           fostă iubită viaţa, şi pe tine te urăsc la fel de mult cum te-am iubit. 
                                                        îți revedinc orice drept de a-mi mai atinge sau schimba vreun sentiment. 

joi, 19 aprilie 2012

promit

                                                                                                       vei rămâne o amintire. promit!

luni, 16 aprilie 2012

univers

îmi delirează mintea. din vina ta. din vina ta este totul, sau poate nu, dar acum pe tine te învinuiesc. tu esti acela care...nu pot spune, nu îmi stă în fire să te jignesc. nu pot, nu-mi permite sufletul. 
ești incendiar. 
ești aceea persoană care orice ar spune și orice ar face nu pot face nimic în a te face să suferi sau să încerc măcar..
P.S. mă faci să plâng.
P.P.S. ești universul meu.

duminică, 15 aprilie 2012

vibrez

oră târzie. telefon ce sună. răspund. cuvinte ciudate, dar ești tu, love.
m-ai făcut să vibrez. mi-ai dat speranță, putere. 
nu sunt genul de persoană care să vorbescă despre cele două, dar cu tine alături îmi sunt implementate în organe, în tot.
cuvintele tale ciudate au ajuns acolo unde nici o metaforă, nici o comparație, nici un epitet nu au reușit să ajungă. 
ești aici cu mine și vei fi mereu.

                                                                                                           P.S. te iubesc.

vineri, 13 aprilie 2012

iulizie

uff..m-ai făcut să tremur. mi-ai făcut inima să tresară. m-ai făcut să zâmbesc.
suavitatea buzelor tale moi mi-au înveselit porii, degetele tale pe lobul urechii.. uff din nou.
respirația ta îmi încălzește inima, fiecare globulă din sânge parcă delirează.
te simt.
”If you ever leave me baby..”


sună ceasul? uff...tu chiar nu mai ești aici.

miercuri, 11 aprilie 2012

carapace

o carapace. o carapace metaforizată. o carapace care să mă protejeze de tot. de absolut tot.
o carapace care să mă protejeze de stropii indiferenței, de razele iubirii și de..tine.
o carapace care să evite tresăririle inimii mele. așa voi trăi mai mult. și în mai multă pace.
P.S. aș vreau să fiu o țestoasă.

luni, 9 aprilie 2012

contract

încheiem un contract.
eu, îți promit să-ți dau toată iubirea și afecțiunea mea.
în schimb, tu, o să ai grijă de inima mea.
o să o protejezi de orice sentiment negativ. de orice metaforă sau comparație ar face-o să se simtă ”ruptă”, neiubită sau tristă.
în cazul în care nu se îndeplinesc clauzele, pedeapsa va fi una simplă, dar dureroasă.
nu vei mai fi capabil de iubire.
                                                                                                               P.S. ai grijă de inima mea.

duminică, 8 aprilie 2012

mușcătură de paianjen


uff... chiar am nevoie de morfină, love.
cumva, într-un anumit fel aș vrea să mă detașe de ea, de tine. cumva aș vrea să nu te mai ... simt. 
dar sunt confuză. chiar ești în mine. și chiar îmi place să te simt contopit cu organele mele, cu sângele meu.
mi te-aș injecta în vene, sau deja am făcut-o? cred că da.. deja sunt dependentă de tine, love. 
și nu, nu vreau să îmi revin.

                                                                                                                     Claudiu C.
                                                                                           P.S. ești ca o mușcătură de paianjen.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

clipesc

clipesc. involuntar. 
la fel de involuntar îmi curge și o lacrimă...
de ce?
nimeni nu-mi poate da răspunsul. nici măcar tu.
te vreau aproape. cel mai aproape.


                                                                         P.S. însemni pentru mine mai mult decât îmi dau sau îți dai seama.

marți, 3 aprilie 2012

metaforele lumii

un drum medieval.
doi prieteni, băieți.
unul dintre ei este puțin...diferit.
primul, cel mai subțirel își ”duce” prietenul aflat într-un scaun cu rotile.
râd. se simt bine unul în compania celuilalt.
sunt prieteni. asta spune tot.
P.S. nici dacă aș fi avut accesul la toate metaforele lumii nu aș fi putut descrie sentimentul.

luni, 2 aprilie 2012

ghiocel

ești al meu, sau este doar o iluzie de-a mea?
sunt egoistă în tot ceea ce te privește.
sunt egoistă în vorbele tale, în privirea ta, în atingerea ta, în zâmbetul tău..în tot. sunt egoistă cu privire la tot.
vreau să fi doar pentru mine, într-u totul.
doar al meu.
              P.S. ești ca primul ghiocel al primăverii

duminică, 1 aprilie 2012

1 aprilie

”vezi că ți-e șiretul dezlegat..”
cam așa e viața mea acum, existența mea. o banală glumă de 1 aprilie.
sentimentalismele nu țin de această zi, doar comicul.
caracterul și ființa mea sunt în așa fel construite și înrădăcinate încât sentimentalismele sunt prezete în mine zilnic. nu țin cont de dată, de nimic.
 


                                                                               P.S. ți-am spus că te iubesc..așa, ca pe-o glumă de 1 aprilie.
                                                       P.P.S. nici eu nu știu dacă am zis-o ca pe o glumă sau un adevăr...

R.

Fotografia mea
Medias, Romania
”EU” -pronume personal, formă accentuată (accentuată de mine, mă accentuez -formă neaccentuată. Prin simpla matematică cele două forme se reduc, deci sunt 0...nimic) - în autoritatea lui ”El” ; în momentul de față se lasă controlată de ochii tăi, cu bună știință.