Detalii

                      Sunt mii de lucruri pe care nici măcar nu le observăm sau care pentru tine sunt totul. Nu ai simțit niciodată că ,chiar dacă lipsește o singură persoană  întreaga lume pare nepopulată?  Nu te-ai gândit niciodată cât de mult înseamnă pentru cinava simplul fapt ca îl saluți. Nu te-ai gândit niciodată că poți să faci un om să zambească și să spui:”Asta am făcut-o eu!”.
                         Niciodată nu dăm atenție micilor detalii,și niciodată nu ne facem timp să ne preocupam de lucrurile cu adevarat importante. Așa suntem noi,ne ocupăm de lucrui materiale,care ne aduc fericire de moment,dar cele care durează toată viață le lăsăm pe locul doi.Niciodată nu te-ai gândit la asta.
                     

                                      Și cel mai imporant lucru,niciodată nu te-ai gândit cât de mult însemni pentru mine.

Privirea ta

                                                                                                    Privirea ta.
                  Toți stimulii și toate glandele îmi sunt activate când o văd. Inima îmi bate mai repede, iar sângele îmi țâșnește din vene. Doar când îți văd ochii. Încep să...tremur. Din toate încheieturile. Începe să-mi fie cunoscut conceptul de Parkinson. Încep să cunosc tot. Ochii încep să-mi lăcrimeze, iar vocea..ei bine, corzile mele vocale nu mai sunt în stare de nimic, nu mai pot nici măcar să articuleze un sunet, poate doar ”wow”, dar și el este doar în mintea mea. Mintea..mintea mea care o ia razna când privirea mea o intersectează pe a ta, mintea mea care începe să-mi joace feste. Este mai rău decât o ruletă rusească. Este mai rău decât orice. Stomacul începe să m-i se contracte și chiar simt acele mici zburătoare numite fluturi cum se mișcă îl el. O senzație destul de plăcută, dar în același timp cea mai dureroasă. După un anumit timp privirea ta îmi face rău și acei mici fluturi încep să se metamorfozeze la rândul lor, crescând-ule dinți, dinți duri cu care mușca din mine cu cea mai nemiloasă dorință .

                                                                                           P.S. Privirea ta mă distruge.

Planta lui D.

                              Eu și tu. Suntem semințe. Cineva ne stropește cu lămâie și în speranța că va simți ceva nou, ne ia între degete și ne introduc în cavitatea bucală. Începe. Coborâm ușor pe esofag lăsând în urma noastră o durere plăcută. Coborârea s-a terminat. Am ajuns într-un organ musculos cu un singur compartiment, cred că este stomacul. Lichidele vin spre noi, secreții și sucuri pancreatice ne înconjoară. Starea noastră se va schimba prima. Ne descompunem, trecem de la o stare la alta, iar după ceva timp ajungem între niște ziduri extrem de strâmte prin care circulă un lichid roșu. Vene. Sânge. Își face obișnuita circulație. Ceva din mine și ceva din tine ajunge la neuroni. Starea lui se schimbă.

                                                                                    Oricum, totul este doar în mintea ta.

Decor

              ,,Lumea din jurul lor dispare și se reduce la un simplu decor de teatru, ai căror unici actori sunt ei.”                                                                                                               Ce-aș fi eu fără tine?-Guillaume Musso


              Două organe vitale. Două inimi care bat la unison. Sunt deasupra lor și pot face orice cu ele. Le leg cu ață chirurgicală numărul 5, cu rezistență de 6,8 daN. E oarecum puțin, dar nu-mi intră acul în inima ta. Ventriculul tău drept se opune. El sau tu? Nu vrei să o legi de a mea? Pot încerca cu altă ață chirurgicală, cu o rezistanță mai mică. Nici așa. 
              Suntem actori în teatrul nostru, în sala de operații, unde eu sunt medicul, iar tu pacientul. Ești sub anestezie. Îți pot face orice, chiar orice. O să dormi cel puțin înca două ore. Ce-ți pot face? Să tai puțin din inima ta și să o pun lângă a mea? Nu...e deja acolo. Timpul de pe cronometru se scurge. Mai am cincisprezece minute. Te închid. Nu-ți mai fac nimic, nu mai am ce face.
                                  

                                                P.S. Chiar dacă eu am fost cea cu bisturiul  în mână, tot tu ai deținut controlul.

Un vis

                  ,,O moară care macină semințele visului și le transformă în realitate.” –,,Mecanica inimii” Mathias Malzieu



                      Visul. Pentru oamenii de știință este cunoscut, de obicei, ca o succesiune de imagini, sunete, idei, emoții care apar de obicei în timpul somnului. Pentru noi, oamenii normali este doar un vis, frumos sau mai puțin frumos. Mă rezum la cele frumoase.
                    Un vis care îți invadează neuronii, îți face viscerele să tremure, un vis care activează glandele sudoripare, care îți face glanda medulosuprarenală să secrete mai multă adrenalină decât doza normal, un vis care te face să speri, să speri la mai mult. Îți forțezi creierul să gândească, să îți vină vreo idee cum l-ai putea transforma în realitate, să nu mai fie doar gânduri și emoții, să fie ceva real. Chiar ai nevoie de o moară măcinătoare se semințe ale visului care, printr-o magie, să le facă realitate. Inima îți pompează sângele cu cea mai mare putere, încât îți face pulsul sa urce sus de tot, iar venele să ți se strângă, aproape sa îți explodeze.
                  

                    Orice adiere de vânt, orice șoaptă îți face gândul să fugă departe, unde nu ar trebui să fie. Acel vis intens, acea succesiune de emoții îți face mâiniile să tremure și picioarele, ei bine, să nu le mai simți. Îți vin în minte o mie de gânduri, dar nici unul relevant. Incepi să îți vezi viitorul într-un bol de cristal spart, iar visurile îți sunt spulberate de realitatea care îți înconjoară penibila existența. Sufletul tău nu mai este plin de puritate cum era în copilăria ta de mult uitată, acum ai gânduri care te fac să îți murdărești puritatea interioară, puritatea care acum este pierdută. Păcatul îți invadează sufletul la fel cum fumul de țigară inspirat de tine îți invadează arborele bronșic din plămani, iar sufletul îți este împăienjenit de sentimente fără sinonim.
                     Ai un trecut plin de remușcări și agitație, dar oricât de murdar ți-ar fi trecutul, nu uita că ai un viitor imaculat, un viitor plin de vise și ideei, un viitor care ți-l poți colora cum vrei tu, îl poți picta în culoriile curcubeului, poți adăuga nuanțe ale iubirii și iertării, ale fericirii și incântării. Un viitor în care îți vei da seama că adevărata moară de transformare a visurilor în realitate este sufletul tău.

A rămas mirosul în sufragerie

                                      N₂  ,O₂  ,Ar ,CO₂  ,SO₂  și H₂      îmi intră în cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee, bronhii...și îmi ajung în plămâni. E aer dragule. Îmi învăluie plămânii cu toată puritatea lui. Dar stai, mai e ceva, ceva nu e bine, ceva e diferit.

                    Simt ceva carbohidrați, mai exact polioli, mai exact 62 de grame, mai e ceva dulceag, ceva ce mă duce cu gândul la copilarie. Acest miros dulce, acest miros ce mă face să inspir și să expir la nesfârșit... ce e? E gumă. Gumă de mestecat. Miroseai a gumă.

                                                                           Hei dragule, ți-a rămas mirosul în sufragerie.

2o12

                                                                                                                Hei tu, 2o12.

                                 Am așteptări mari de la tine, sau de la mine? Vreau să-mi dau cele mai frumoase trăiri, să-mi faci pericardul să tresară la orice mică adiere a vieții, și sistolica să treaca de 130 mmHg. Să simt că traiesc. Știai că pe parcusrul vieții inima se regenerează în proporție de cca. 50 %? A mea se va regenera...deloc. O să fac insufuciența cardiacă și o să mor până la 50 de ani.

                                                                                                 P.S. Profită de mine până mai poți.
                                                                                                       Iar tu 2o12, vei fi unic.